Persoane sancționate pentru continuarea propagandei electorale în județul Botoșani
La plimbare cu mopedul neînregistrat și fără a deține permis de conducere
În noaptea de sâmbătă spre duminică, orele 00:14, numitul M.A. de 24 ani, din com. Mihai Eminescu a fost depistat pe raza DC 62 din satul Cucorăni, com. Mihai Eminescu, în timp ce conducea moped neînregistrat. Din verificarile ulterioare s-a constatat faptul că sus-numitul nu posedă permis de conducere.
Numitul M.A. a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză se efectueaza cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînregistrat.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.