Peste 60 de permise de conducere reținute de polițiști în weekendul care a trecut
În weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au intensificat activitățile de supraveghere și control al traficului rutieri, fiind organizate 20 de acțiuni punctuale, atât pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cât și pentru reducerea accidentelor rutiere.
Polițiștii au acționat în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la peste 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 741 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 350.000 de lei. Dintre sancțiuni, cele mai multe au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce 60 de permise de conducere și 36 de certificate de înmatriculare.
Acțiune a polițiștilor rutieri, împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român au organizat, duminica, 13 aprilie 2025, o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere.
Activitățile s-au desfășurat în municipiul Botoșani fiind vizați conducătorii de motociclete. Astfel, peste 20 de motocicliști au fost verificați, iar 4 dintre aceștia au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 2.000 de lei pentru faptul că aveau modificate sistemele de evacuare.
Totodată, le-au fost retrase și certificatele de înmatriculare.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.