Șofer băut urmărit în trafic 2 de km. Împreună cu sora sa a făcut scandal în fața polițiștilor din Botoșani

Șofer băut urmărit în trafic 2 de km. Împreună cu sora sa a făcut scandal în fața polițiștilor din Botoșani

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei Tudora, luni 25 mai, au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism, însă, conducătorul acestuia și-a continuat deplasarea.

S-a procedat la urmărirea acestuia cu autospeciala de poliție având semnalele acustice și luminoase în funcțiune, pe o distanță de 2 kilometri, când s-a reușit interceptarea în trafic.

Conducătorul auto a declarat faptul că nu are asupra sa documentele personale sau ale autovehiculului și nu a cooperat cu organele de poliție, în vederea stabilirii identității. 

Mai mult de atât, acesta a avut un comportament recalcitrant, impunându-se imobilizarea sa și conducerea la sediul poliției. 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit identitatatea conducătorului auto în persoana unui tânăr de 30 de ani, din comuna Tudora.

Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest valoarea rezultată fiind de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Precizăm faptul că, de la interceptarea în trafic și până la momentul conducerii la sediul poliției a conducătorului auto, la fața locului a fost prezentă și sora acestuia, care a provocat scandal și a încercat să-i împiedice pe polițiști să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, motiv pentru care, față de aceasta, s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 4.000 de lei, conform Legii 61/1990.

Stirea anterioara

Bătăuş din Flămânzi prins de poliţişti şi băgat după gratii

Stirea Urmatoare

În weekendul de Ziua Națională va ploua în aproape toată țara. Cât va fi de frig și unde va ninge

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.