O bandă de români a furat milioane de dolari din bănci folosind cecuri de la biserici

O bandă de români a furat milioane de dolari din bănci folosind cecuri de la biserici

Un grup format din saşe români a reușit să obțină 1 115 571,68 de dolari din 2 654 de cecuri furate de la biserici, care erau depuse apoi în conturi deschise la diferite bănci din SUA. Liderul grupului a pledat vinovat şi riscă o pedeapsă federală cu închisoarea de până la 30 de ani.

Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul oficial al Departamentului de Justiție al Statelor Unite ale Americii, Marian Ungur, în vârstă de 36 de ani și rezident în Baltimore, Maryland, împreună cu alţi cinci complici români cu vârste de 26,27,28,43 şi 52 de ani au reușit punerea în aplicare a unei fraude bancare de milioane de dolari în perioada iunie 2018 – ianuarie 2020.

Românii accesau adresele de e-mail ale unor biserici sau altor instituții religioase și interceptau cecurile bancare primite de la diferite persoane. Ulterior, acestea erau depozitate în conturi bancare deschise fie cu identitățile membrilor grupării, fie cu identități false.

La anumite perioade de timp, banii depuși în conturi erau retrași de la diferite bancomate sau erau cheltuiți.

Românul care a coordonat grupul infracțional a pledat vinovat
Astfel, Marian Ungur a pledat vinovat în fața acuzațiilor de fraudă bancară și constituirea unui grup infracțional organizat după ce a reușit să obțină 1 115 571,68 de dolari din 2 654 de cecuri furate de la biserici.

Mai mult, el a acceptat restituirea banilor furați către persoanele păgubite și renunțarea la cei 14 100 de dolari găsiți de anchetatori în timpul percheziției efectuate la domiciliul acestuia pe 9 octombrie 2020.

El riscă acum o pedeapsă federală cu închisoarea de până la 30 de ani.

Stirea anterioara

ATENȚIONARE! Această variantă de Windows e un real pericol: iată de ce trebuie să renunți la ea

Stirea Urmatoare

Consumul de pește de trei ori pe săptămână reduce riscul de cancer colorectal

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.