Personalități în dialog deschis cu laurienii - FOTO

Personalități în dialog deschis cu laurienii - FOTO

Pentru a completa teoria pe care elevii o învață pe băncile școlii, o metodă simplă și extrem de eficientă este aceea a dialogului cu specialistul, cu profesionistul care a trecut prin școală, a intrat în viața reală și a demonstrat performanță. Se nasc astfel discuții extrem de interesante ce pot fi motiva foarte puternic elevii în cele ce vin. Pentru că Valeriu Iftime a demonstrat că știe să facă performanță în antreprenoriat, pentru că Vlad Plăcintă a adus fericirea în peste 1000 de familii pe care le-a ajutat prin campaniile sale de salvare a vieților tinere, în timp ce numele Gavriliuc vorbește de la sine despre antreprenoriat medical de succes la Botoșani, este evident că liceenii nu au decât de câștigat din întâlnirile cu astfel de personalități. Laurienii profită, de aceea, de orice ocazie pentru a invita astfel de botoșăneni, constriind momente inspiraționale ce fac din Aula Magna locul magic în care se creionează visurile și proiectele de viitor. 

Pe Valeriu Iftime laurienii l-au invitat la momentul sărbătoririi celor 164 de ani. Într-o lecție de antreprenoriat aplicat, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a povestit debutul său în lumea afacerilor și importanța cunoștințelor acumulate în liceu. A discutat cu elevii despre oportunitățile de afaceri oferite de actualul context istoric, însă i-a scăpat și o nuanță de amărăciune legată de F.C. Botoșani. 

Doctorul Emanuel Robert Gavriliuc, director medical al clinicii LuxRo, a fost chemat în ”Școala altfel” pentru a explica ce înseamnă performanța în medicină. Fost laurian, acesta a explicat detalii mai puțin cunoscute despre facultatea de medicină cu cele 600 de examene ale ei, despre admitere, examene, rezidențiate și specializări. O comparație între sistemele medicale privat, public, românesc și străin a făcut mai clară imaginea asupra realității ce îi așteaptă pe actualii liceeni de la profilurile chimie-biologie ce doresc să urmeze cariere în medicină. 

Cristi Danileț și Vlad Plăcintă au adus din experiența lor în aplicarea legii și în antreprenoriatul social. Vlad Plăcintă i-a surprins doar pe cei care nu-l știau, încă, prin simplitatea, veselia și bogăția de idei, stări și speranțe pe care le transmite celorlalți. Cel ce a ajutat peste 1100 de familii, cu cei aproape 20 de milioane de euro strânși prin campaniile asociației ”Salvează o inima!”, al cărui președinte este, a intrat în dialog cu elevii și le-a destăinuit din secretele cu care transformă imposibilul în posibil, iar iadul în rai. 
Discuții la fel de interesante au fost și cu judecătorul Cristi Danileț, care, chiar dacă nu este botoșănean, a intrat perfect în rolul de invitat al Aulei Magna, fiind un simbol al luptei cu sistemele corupte și un promotor al educației juridice în școli. Cu ajutorul lui, laurienii au întrat virtual în sala de judecată, au aflat și dezbătut cazuri juridice reale și au discutat despre nevoia și importanta legilor. S-a vorbit de drepturi și obligații, părinți și profesori, elevi, online, droguri, legitima apărare și orice altceva i-a interesat pe participanți. 

Profesoarele coordonatoare ale unor astfel de activități, Ana Gabriela Tănase, Talida Grunzac, Marinela Axinte și Irina Siminiceanu fiind printre ele, au putut constata, de fiecare dată, cât de utile pot fi astfel de întâlniri și, mai ales, câtă aplicabilitate capătă teoriile și îndemnurile din orele de curs. 

„Profităm de orice ocazie pentru a deschide porțile Colegiului ”A.T. Laurian” specialiștilor ce pot împărtăși cu noi experiențe profesionale și personale. Este datoria noastră să pregătim noile generații pentru lumea reală ce le așteaptă dincolo de băncile liceului și facultății. Societatea, cu bune și rele, îi va primi pe cei tineri, iar ei vor trebui s-o corecteze, s-o îmbunătățească, să-și construiască, și lor și nouă, o lume mai bună. Toți profesorii implicați sunt de felicitat și trebuie încurajați cât mai mulți să organizeze astfel de dialoguri.”, este declarația lui Ioan Onofrei, directorul colegiului botoșănean.    
 

Stirea anterioara

WhatsApp introduce o nouă funcție pentru a îmbunătăți apelurile video

Stirea Urmatoare

Deputatul Marius Budăi a explicat la DC News cum a eliminat pragul la pensii, de 9,4% din PIB, pus în PNRR de către PNL și USR. Au fost implicate și sindicatele europene

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.