Locurile de muncă vacante la nivelul județului Botoșani luni 25 noiembrie
Şcolile de vară din Laurian, la final - FOTO
Vacanţa de vară nu a însemnat desprinderea totală de şcoală şi de profesori, pentru că în unele unităţi de învăţământ s-a învăţat, s-au desfăşurat concursuri şi activităţi ce au debordat de energie şi bună dispoziţie. La Colegiul Naţional „A.T.Laurian”, mai exact, au avut loc serii după serii ale şcolilor de vară, în care elevi, din familia laurienilor dar şi din alte şcoli, au fost încântaţi să se alăture unor diverse proiecte pentru a petrece util timpul dedicat relaxării şi încărcării bateriilor.
Concursuri de şah, scarbble, domino şi go, organizate de catedra de educaţie fizică, cursuri de teatru şi film sub coordonarea Doricăi Coca, fondatoarea trupei Katharsis, activităţi pentru îndrăgostiţii de limba franceză sau de engleza britanică, organizate de profesorii de limbi străine, cursuri de robotică pentru pasionaţii noului domeniu, un turneu de dezbateri, au fost toate la dispoziţia celor ce au vrut să facă şcoală şi în vacanţa mare. Finalul vacanţei de vară este şi linia de finish a ultimei Şcoli de Vară din Laurian, dedicată acum tehnologiilor și platformelor web. Aici, profesoara Daniela Cardaş a stat pe banca de rezerve şi a preferat să lase grupa de elevi pe mâna unui absolvent al Laurianului, actualmente şi absolvent al Facultății de Informatică Iași, promoția 2022. Gabriel Băcăuanu a fost trainerul Şcolii de Vară "React in A.T.L.", desfăşurată în ultima săptămână de vacanţă. 17 elevi din clasele X-XII au învăţat cum se dezvoltă o platformă de streaming de muzică, realizând una chiar ei. Gabi, intrat, deja, pe piaţa muncii, şi-a luat o săptămână de concediu pentru a susţine pro bono cursul desfăşurat în laboratorul SMART al colegiului.
„Vreau să le arăt ce înseamnă programarea web modernă. Dotările de aici le dau posibilitatea elevilor să înveţe mult mai multe decât am învăţat eu, când eram în liceu. Încerc să le explic că acest domeniu este o opţiune pe care să o ia în considerare pentru un viitor job, să le arăt că nu este ceva de speriat.”, ne-a declarat Gabriel, enumerând tehnologiile și platformele web utilizate, denumiri ce par de-a dreptul criptice neiniţiaţilor: CSS Flexbox, JavaScript, TypeScript,, Next.js și Prismic. Trainerul ia în calcul reluarea cursului în vara viitoare, o a doua ediţie anunţând o formulă îmbunătăţită la care Gabriel se gândeşte, deja.
„Îi felicit pe toţi cei care au desfăşurat aceste şcoli de vară în vacanţă, ne-am întâlnit cu toţi şi ne-am integrat şi noi, directorii, acolo unde ni s-a permis. Ne bucurăm că ne respectăm promisiunile de a organiza proiecte şi activităţi extracurriculare pentru ca elevii să poată cerceta domenii consacrate sau noi, să-şi descopere şi să-şi dezvolte abilităţi şi talente, să socializeze, să se împrietenească şi să se bucure cât mai mult şi mai util de aceşti ani”, sunt cuvintele directorului Colegiului „A.T. Laurian”, Ioan Onofrei.
Familia laurienilor, cunoscută pentru activităţile extraşcolare şi non-formale, nu s-a dezminţit, aşadar, nici în această vară, venind cu o ofertă şcolară colorată, ce promite multe şi noilor veniţi, proaspeţii boboci din clasele a V-a şi a IX-a. Succes în noul an şcolar!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.