Horoscop 22 noiembrie - 21 decembrie: Se anunță noi începuturi și schimbări pe plan financiar
24 de soldați au depus Jurământul Militar la Botoșani - FOTO
Prima serie de soldați gradați profesioniști din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a depus jurământul militar, devenind astfel parte din echipa pompierilor militari botoșăneni.
Ziua de 2 mai reprezintă pentru cei 24 de soldați gradați profesioniști admiși în urma promovării concursurilor de recrutare la ISU Botoșani, un moment memorabil din viața lor – depunerea jurământului militar.
Într-o atmosferă plină de emoție, noii colegi ai pompierilor militari botoșăneni au rostit jurământul militar, luându-și astfel angajamentul de a sluji cu credință patria și de a respecta constituția, legile țării și regulamentele militare. Depunerea Jurământului Militar este un act individual, solemn, cu înaltă încărcătură patriotică și civică.
Alături de ei, la acest moment unic, au fost prefectul județului Sorin Cornilă, șefii structurilor MAI, dar și familiile acestora.
Noii pompieri militari au început cursurile de formare în cadrul cărora desfășoară activități de instruire specifice pregătirii militare generale, își însușesc cunoștințe teoretice în domeniul situațiilor de urgență și își formează deprinderi practice, astfel încât să fie pregătiți pentru misiunile de salvare și să își facă datoria față de semeni, ca adevărați salvatori, punând pe primul plan viața, integritatea și siguranța celor de lângă ei.
Noilor pompieri le urăm “Bun venit!”, să aibă mereu în suflet deviza “Curaj și devotament”, mult succes în activitate și o carieră militară plină de realizări!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.