Copaci rupți și casă aprinsă de la un fulger după furtunile din ultimele ore - FOTO

Copaci rupți și casă aprinsă de la un fulger după furtunile din ultimele ore - FOTO

În urma fenomenelor meteo periculoase care s-au înregistrat în după-amiaza zilei de miercuri, 17 iulie 2024, în mai multe comune ale județului, pompierii militari și voluntari, drumarii și echipele de intervenție a furnizorului de energie electrică, au fost solicitați să intervină pentru înlăturarea efectelor, astfel:

- în comuna Coșula, unde doi arbori au fost doborâți de vânt peste firele de electricitate și gardul a două gospodării;

- în orașul Flămânzi, unde un arbore a căzut peste un fir de electricitate;

- pe DJ 208, între localitățile Tudora și Joldești, unde doi arbori au căzut pe partea carosabilă, blocând circulația pe un sens de mers. 

- în localitatea Coșula, unde o casă a luat foc de la un trăsnet. Flăcările au fost observate de o vecină care a sunat la 112 pentru a cere ajutorul pompierilor. La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului Botoșani cu două autospeciale de stingere. Pompierii au reușit să limiteze extinderea flăcărilor la cea de-a doua casă din acea curte, dar și la gospodăriile învecinate; 

Pentru înlăturarea efectelor au acționat echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, Punctului de Lucru Flămânzi, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Coșula, Tudora, drumarii de la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri și  de la furnizorul de energie electrică. 

Timp de mai bine de două ore, 18 comune ale județului s-au aflat sub incidența a patru avertizări nowcasting tip cod portocaliu de averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie și grindină. 

Pentru protecția populației din zonele vizate a fost transmis un mesaj de avertizare hidrologic pentru râul Miletin prin sistemul RO-ALERT. 

Pe platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență FII PREGĂTIT pot fi consultate ghidurile special create pentru a afla cum vă puteți proteja în diverse situații de urgență, generate de fenomene meteo periculoase.

Stirea anterioara

Pompierii în alertă la Dorohoi! O femeie și un copil au rămas captivi în propriul apartament

Stirea Urmatoare

Două femei din Dorohoi au rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.