Două anexe din gospodăria unui localnic din Miorcani au fost distruse de flăcări
Două anexe din gospodăria unui localnic din Miorcani au fost cuprinse de flăcări, în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Un vecin a observat flăcările și a sunat după ajutor. Era puțin după ora 01.00. Un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și pompierii voluntari din comuna Rădăuți Prut, au ajuns, în cel mai scurt timp, la fața locului.
Pompierii au constatat că ardeau violent cele două anexe, dar și o cantitate mare de lemne de foc și gunoi de grajd și că exista pericolul de propagare a flăcărilor la casă și alte clădiri din gospodărie. Mai bine de patru ore au acționat pompierii pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor.
100 de pui au pierit în urma evenimentului. Pompierii au salvat cinci viței, 15 găini, casa si trei anexe.
Cel mai probabil, incendiul s-a produs după ce gunoiul de grajd s-a autoaprins. Flăcările s-au extins la lemnele de foc și la anexe.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.