Două mașini, implicate într-un accident rutier violent. Au fost rănite patru persoane - FOTO
Intervenție a pompierilor dorohoieni. O femeie a ajuns la ambulanță cu ajutorul șenilatei
O botoșăneancă care avea nevoie urgentă de îngrijiri medicale a reușit să ajungă la spital doar cu ajutorul șenilatei.
Femeia, în varstă de 70 ani, locuiește într-o casă izolată din localitate Satul Nou, orașul Săveni. În jurul orei 02.00, a solicitat ajutorul cadrelor medicale deoarece nu se simțea bine de aproape trei zile.
Echipajul Serviciului Județean de Ambulanta nu a reușit sa ajungă la casa femeii din cauza stratului de zăpadă care face că zona să fie una foarte greu accesibilă circulației auto.
Întrucât femeia nu se putea deplasa singură, drumul de la ambulanță până la locuința acesteia a fost parcurs cu ajutorul senilatei din dotarea Detașamentului de Pompieri Dorohoi. Pompierii militari au preluat pacienta și au transportat-o în condiții de siguranţă la ambulanță. Întreaga operațiune de salvare a durat aproximativ o jumătate de ora.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.