Noapte de „foc” pentru polițiști! Un bărbat și doi minori dați dispăruți. S-a intervenit cu zeci de forțe de ordine

Noapte de „foc” pentru polițiști! Un bărbat și doi minori dați dispăruți. S-a intervenit cu zeci de forțe de ordine

Polițiștii botoșăneni au fost sesizați în cursul nopții de 12 spre 13 august 2023, cu privire la dispariția unui bărbat, de 75 de ani, din comuna Unțeni și a doi minori, de 12 respectiv 13 ani, din comuna Vorona. 

Primul apel la 112 a fost efectuat în jurul orei 22:00 și anunța faptul că un bărbat, de 75 de ani, a părăsit domiciliul dimineața, în jurul orei 10:00, iar până la ora sesizării nu revenise.  

În cel mai scurt timp s-au constituit echipe de căutare formate din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani, Serviciului Criminalistic și voluntari din localitate, iar în aproximativ 2 ore, s-a reușit identificarea bărbatului, într-un lan de porumb.

Acesta a incercat să scurteze drumul spre casă, iar din cauza faptului că se lăsase întunericul, s-a rătăcit și nu a mai reușit să iasă din lanul de porumb și să ajungă la drumul principal. 

Bărbatul nu a necesitat îngrijiri medicale. 

Cel de-al doilea apel la 112 a fost efectuat în jurul orei 01:30 și sesiza dispariția unei minore, de 12 ani, din comuna Vorona, care părăsise domiciliul în aceeași seară, iar până la ora apelului nu revenise. Ulterior, din verificări a rezultat faptul că aceasta era împreună cu alt minor, de 13 ani, din aceeași localitate. 

Zeci de forțe de ordine trimise în comuna Vorona, pentru localizarea și identificarea minorilor

S-au constituit echipe de căutare, de acestă dată fiind angrenați, alături de polițiști, câinele de căutare-salvare a persoanelor în mediul natural, precum și pompieri, jandarmi, reprezentanți ai Ocolului Silvic, polițiști de frontieră cu aparat cu termoviziune și voluntari.

Minora avea asupra sa un telefon, prin care păstra legătura cu polițiștii prin intermediul mesajelor, inducându-i în eroare, cu privire la locația și situația de pericol în care se află. Acesta le-a transmis forțelor de ordine că ar fi fost răpită de pe stradă și că viața ii este în pericol, aspecte care s-au dovedit a fi nereale. 

După câteva ore, minora de 12 ani a fost identificată la aproximativ 6 kilometri de locuința, în zona pădurii. Aceasta era singură. Ulterior, după 6 ore de căutări, la peste 7 kilometri de locuință, a fost identifcat și minorul de 13 ani. 

Cei doi nu au fost victimele vreunei infracțiuni, în perioada în care au lipsit de la domiciliu.

Polițiștii continuă verificările pentru stabilirea împrejurărilor în care minorii au părăsit domiciliul, urmând a fi informată și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru analizarea comportamentului minorilor.

Stirea anterioara

Autoutilitară cu material lemnos fără documente depistată la Brăești

Stirea Urmatoare

Locurile de muncă vacante la nivelul județului Botoșani luni 25 noiembrie

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.