Tristețe mare printre bugetari. Ziua de 3 ianuarie NU va mai fi zi liberă
Primărie din județ amendată cu 5000 lei de Garda de Mediu Botoșani
Primăria comunei Gorbănești a fost amendată cu 5.000 de lei de comisarii de la Garda de Mediu Botoșani din cauza gunoiului.
Sancțiunea a fost dată în urma unor controale efectuate, miercuri, de comisari în comuna respectivă pentru verificarea stadiului de realizare a măsurilor prioritare de guvernanță privind gestionarea deșeurilor municipale (conform PNGD) și a stării de salubritate a localităților, potrivit botosaninews.ro.
Pentru neconformitățile constate s-au trasat măsuri cu termen de remediere și s-a aplicat o sancțiune în valoare de 5000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind asigurarea şi răspunderea pentru colectarea separată, transportul, neutralizarea, valorificarea şi eliminarea finală a deşeurilor, inclusiv a deşeurilor menajere periculoase, potrivit prevederilor legale în vigoare.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.