Salvati la timp de pompieri: Casă în pericol de a se face scrum din cauza coșului de fum neprotejat termic

Salvati la timp de pompieri: Casă în pericol de a se face scrum din cauza coșului de fum neprotejat termic

Acoperișul unei case din localitatea Băiceni s-a aprins, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile din structura acoperișului. S-a întâmplat în această dimineață.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și o ambulanță SMURD. Aceștia au constatat că ardea acoperișul pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga construcție. Pompierii au stins incendiul în limitele găsite.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării coşurilor de fum, trebuie adoptate următoarele măsuri:
✔păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului; 
✔îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, lăsându-se un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;
✔tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);
✔verificarea coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);
✔curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.

Stirea anterioara

Pregătiri în județul Botoșani pentru Ziua Națională a României - FOTO

Stirea Urmatoare

Persoane sancționate pentru continuarea propagandei electorale în județul Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.