Tragic! Un bărbat din Bucecea a fost găsit decedat în curtea casei
Un bărbat din județul Botoșani a fost găsit mort în curtea casei sale. Tragedia s-a întâmplat, la începutul acestei săptămâni, pe raza localității Bucecea. Botoșăneanul, în vârstă de 60 de ani, a fost găsit cazut în curtea locuinței de una dintre vecinele sale.
Echipajul de ambulanță solicitat să intervină la fața locului a constatat decesul. Bărbatul locuia singur, iar polițiștii care anchetează cazul susțin că nu sunt suspiciuni deocamdată cu privire la cauza decesului. Ei au deschis un dosar penal, așa cum prevede rpcedura în astfel de cazuri, pentru ucidere din culpă, cauza exactă a decesului urmând a fi stabilită în urma necropsiei pe care o fac medicii legiști.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.