Zilele municipiului Botoșani în atenția jandarmilor și în acest an
Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a suplimentat efectivele care vor asigura ordinea și siguranța publică la Zilele municipiului Botoșani, manifestare cultural-artistică organizată în Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv ,,Cornișa” în perioada 09 - 12 mai a.c.
Jandarmii botoșăneni, împreună cu efective de poliție, polițiști locali, pompieri, personal medical SMURD și specialiști din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Botoșani, vor acționa pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale la Zilele municipiului Botoșani, precum și pentru fluidizarea și monitorizarea traficului rutier și pietonal în zona de desfășurare și pe căile de acces, prevenirea și stingerea incendiilor, respectarea legislației privind protecția mediului și asigurarea asistenței medicale, potrivit competențelor legale ale instituțiilor din care fac parte.
Împreună cu partenerii instituționali implicați în executarea misiunii, jandarmii vor lua toate măsurile ce se impun pentru asigurarea unui climat civilizat, care să permită participanților de toate vârstele să se simtă în siguranță la activitățile și spectacolele pregătite de organizatori.
Accesul autovehiculelor către zonele de parcare stabilite se va face atât pe intrarea principală în parc, cât și pe strada Neculai Sofian, cu precizarea că traficul autoturismelor va fi restricționat pe anumite sectoare din interiorul parcului. Menționăm că, pe cel de-al doilea drum de acces, în vederea evitării formării unor ambuteiaje, se va putea circula intermitent, sub supravegherea polițiștilor rutieri, având în vedere lățimea mică care nu permite traficul auto concomitent în ambele sensuri de mers.
În situații de urgență medicală, participanții se pot adresa la punctul de prim-ajutor instalat în apropierea patinoarului, unde personalul medical și lucrătorii SMURD vor fi în măsură să acorde sprijinul de specialitate necesar.
Polițiștii locali atrag atenția agenților economici prezenți să respecte legislația privind protecția mediului în ceea ce privește depozitarea deșeurilor și să nu deverseze uleiul alimentar uzat pe spațiul verde sau în alte locuri, în caz contrar urmând a fi luate măsuri legale de sancționare a celor vinovați.
Pentru evitarea unor situații neplăcute, jandarmii le recomandă participanților să adopte un minim de măsuri de autoprotecție, să respecte măsurile stabilite de organizatori, indicațiile forțelor de ordine și să solicite sprijinul acestora în mod direct atunci când situația o va impune.
De asemenea, jandarmii, împreună cu reprezentanții celorlalte instituții, fac și următoarele recomandări:
-manifestați prudență în zonele aglomerate, supravegheați-vă geanta și celelalte bunuri aflate asupra dumneavoastră;
-păstrați banii în geantă, borsetă sau într-un buzunar inaccesibil;
-când sunteți împins în aglomerație, verificați-vă imediat buzunarul cu bani sau
geanta, pentru a fi siguri că nu sunteți victima unei înscenări din partea unui hoț;
-când achitați diferite bunuri, nu scoateți toată suma de bani aflată asupra dumneavoastră, ci numai suma necesară plății contravalorii acestora;
-obiectele tentante, lăsate la vedere în mașină, pot reprezenta adevărate ,,cadouri” pentru hoți;
-nu lăsați niciodată în autoturism actele mașinii, bani sau alte documente importante;
-evitați persoanele turbulente sau în stare de ebrietate;
-nu lăsați minorii nesupravegheați și nu le permiteți să consume alcool;
-evitați afișarea cu bijuterii ori sume mari de bani și nu faceți referire la bunurile de valoare pe care le aveți asupra dumneavoastră;
-deplasați-vă în grup și nu răspundeți la provocările altor persoane;
-nu blocați căile de acces pentru a permite intervenția autospecialelor de stingere a incendiilor și accesul la hidranți;
-parcați autovehiculele doar în zonele special destinate, nu pe căile de acces, respectați indicațiile polițiștilor rutieri și indicatoarele montate de organizatori pentru a evita blocarea circulației;
-nu aruncați resturile de la țigări la întâmplare și nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu;
-în cazul producerii unui incendiu, păstrați-vă calmul și părăsiți locul în mod organizat, pentru siguranța dumneavoastră și pentru a permite intervenția pompierior.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.