Compensații financiare pentru agricultorii din Botoșani, care au avut culturile distruse de vreme în anul 2014

Compensații financiare pentru agricultorii din Botoșani, care au avut culturile distruse de vreme în anul 2014

În ședința de Guvern de la sfârșitul lunii aprilie, a fost adoptată o Hotărâre prin care se acordă un sprijin pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice manifestate în perioada ianuarie-august 2014 care se acordă în agricultură, în sectorul vegetal.

Reamintim că Hotărârea Guvernului nr. 865/2014 privind aprobarea schemei „Ajutoare de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice manifestate în perioada ianuarie-august 2014 care se acordă în agricultură, în sectorul vegetal” a creat cadrul legal privind acordarea de compensaţii producătorilor agricoli afectaţi de grindină, ploi torenţiale, viituri, inundaţii, infiltraţii de apă produse de ploi torenţiale, vânt puternic, căderi masive de zăpadă, îngheţ, astfel încât aceştia să îşi continue ciclul de producţie.

Producătorii agricoli afectaţi de fenomene hidrometeorologice nefavorabile au avut termen până în data de 7 noiembrie 2014 pentru a depune cereri de ajutor precum şi alte documente doveditoare care să ateste că desfăşoară o activitate economică cât şi paguba produsă. Procesele verbale de constatate a pagubelor au fost întocmite de comisiile locale/judeţene pentru situaţii de urgenţă până la finalul anului 2014, în conformitate cu reglementările legale.

Hotărârea Guvernului nr.865/2014 nu a produs efecte juridice, respectiv care cei care au depus cereri de ajutor de minimis în baza acestui act normativ nu au beneficiat de nicio plată în anul 2014.

Având în vedere cele menţionate, a fost necesară elaborarea unei noi Hotărâri de Guvern care să deblocheze situaţia în anul 2015, pentru a se asigura un tratament nediscriminatoriu producătorilor agricoli care au depus cereri de sprijin și documente însoțitoare acestora conform prevederilor HG nr.865/2014. Totodată, se asigură un tratament nediscriminatoriu și pentru toți producătorii agricoli care au deținut culturi în spații protejate și care au fost afectați de fenomene hidrometeorologice, care s-au manifestat în perioada ianuarie-august 2014.

Se estimează un număr de peste 7500 beneficiari ai schemei de ajutor de minimis care exploatează culturi agricole/culturi în spaţii protejate/plantaţii pomicole/viticole, și care, după caz, depun cereri de ajutor în baza noii hotărâri, sau au cereri de ajutor înregistrate la Direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti în baza Hotărârii Guvernului nr. 865/2014.

Cuantumul maxim al sprijinului financiar este următorul:

a) grâu, porumb, sorg, floarea-soarelui, rapiţă, orz, secară, triticale, ovăz, soia, orzoaica – 335 lei/ha;

b) legume în câmp, pepeni – 610 lei/ha;

c) cartof – 700 lei/ha;

d) plantaţii pomicole – 1.200 lei/ha;

e) plantaţii viticole – 500 lei/ha;

f) sfeclă de zahăr – 400 lei/ha;

g) lucernă, muştar, tutun – 250 lei/ha;

h) căpşuni – 300 lei/ha;

i)  culturi în spații protejate  – 1.200 lei/ha.

Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi echivalentul în lei al sumei de 15.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente.

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis prevăzută de prezenta hotărâre sunt de 28.229.000 lei şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinaţie Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2015.

sursa: agroazi.ro

Stirea anterioara

E oficial: Liber la plecat fără viză!

Stirea Urmatoare

Persoane sancționate pentru continuarea propagandei electorale în județul Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.