Noi reguli pentru ITP, votate de deputați. Mașinile vechi, verificate în fiecare an
La fiecare inspecție tehnică periodică (ITP), mașinile vor trece sau nu de verificare în funcție de gravitatea defectelor pe care le au, potrivit unui proiect de act normativ care a primit astăzi votul decisiv al deputaților.
Concret, autovehiculele vor putea trece de inspecție cel mult cu defecte minore, iar dacă va fi vorba de defecte mai grave, acestea vor trebui reparate în maximum 30 de zile. Totodată, actul prevede că automobilele mai vechi de 12 ani vor necesita anual ITP.
Noile reguli propuse pentru desfășurarea inspecțiilor tehnice la mașini sunt incluse într-un Proiect de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, prin inspecția tehnică periodică. Documentul a trecut în septembrie de Senat, iar astăzi a primit și votul decisiv al Camerei Deputaților, astfel că, pentru a se aplica, mai trebuie doar promulgat prin decret al președintelui României.
În urma fiecărei verificări tehnice, autovehiculele vor trece de inspecție doar dacă au, în cel mai rău caz, defecte mici. Mai exact, „în cazul în care la inspecția tehnică periodică se constată doar deficiențe minore, se consideră că inspecția a fost trecută, iar vehiculul nu mai este supus din nou inspecției", scrie în propunerea de act normativ.
Însă dacă la verificări vor fi găsite defecte majore sau defecte periculoase, mașinile nu vor trece de inspecție și proprietarii vor fi nevoiți să le repare în cel mult 30 de zile.
„În cazul în care la inspecția tehnică periodică se constată deficiențe majore, se consideră că inspecția nu a fost trecută. Este necesară o nouă inspecție a vehiculului în maximum 30 de zile de la inspecția inițială. În cazul în care la inspecția tehnică periodică se constată deficiențe periculoase, se consideră că inspecția nu a fost trecută. Este necesară o nouă inspecție a vehiculului în maximum 30 de zile de la inspecția inițială", este punctat în proiect.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.