Premierul, întrebat dacă vor exista sancţiuni pentru cei care nu poartă mască „Cu siguranţă va exista o sancţiune”
Premierul Ludovic Orban anunta ca va exista „in timp” o sanctiune pentru cei care nu vor respecta regula privind obligativitatea purtarii mastii dupa data de 15 mai, el spunand ca oamenii trebuie sa se obisnuiasca sa poate masca de protectie, iar angajatori sa le asigure salariatilor.
„Cu siguranta va exista in timp o sanctiune, dar cred ca lucrurile trebuie sa se dezvolte gradual, nu trebuie sa ne apucam sa sanctionam oamenii. Trebuie ca oamenii să se obişnuiască cu purtatul măştii şi angajatori să asigure măşti pentru personal”, a afirmat Ludovic Orban luni seară, la Digi 24.
Orban a precizat că majoritatea oamenilor au fost corecţi şi au respectat regulile, dar trebuie să existe şi modalităţi de a-i sancţiona pe cei care, nerespectând regulile, afectează şi sănătatea celorlalţi nu doar pe a lor.
Orban a spus că autorităţile au făcut demersuri pentru a se asigura că există măşti de protecţie pe piaţă şi că nu se aşteaptă la nevoia unei intervenţii din partea autorităţilor privind preţurile la care aceste măşti vor fi comercializate.
„Nu cred că va fi necesar controlul preţurilor. Noi am căutat să dăm drumul producţiei de măşti chirurgicale, cu trei pliuiri, acelea oferă protecţie de 80 la sută. Deja avem 23 de producători autorizaţi care au crescut capacitatea de producţie zilnică. Ne-am organizat ca pe lângă importurile care se fac de către companiile private să asigurăm pătrunderea pe piaţă a unei cantităţi care să asigure satisfacerea cererii de măşti care va exista după data de 15”, a mai declarat premierul.
Orban a mai afirmat că şi Ministerul Educaţiei va cumpăra măşti pentru a asigura în unităţile şcolare elevilor care vor da examenele naţionale.
Purtarea măştii în spaţiile publice închise devine obligatorie din 15 mai.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.