Botoșănenii, alături de alte milioane de români sunt condamnați la sărăcie, prin oprirea brutală a investițiilor locale, din cauza unui guvern inuman

Botoșănenii, alături de alte milioane de români sunt condamnați la sărăcie, prin oprirea brutală a investițiilor locale, din cauza unui guvern inuman

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a transmis ieri printr-o scrisoare oficială că toate autoritățile locale din toate județele care beneficiază de proiecte prin Programul Național de Dezvoltare Locală nu vor mai primi fonduri pentru lucrările în curs pentru că au fost epuizate creditele bugetare pentru acest an.

PSD Botoșani solicită ministrului Dezvoltării Cseke Attila și premierului Florin Cîțu să aloce în regim de urgență bani din Fondul de Rezervă al Guvernului către comunitățile locale din județul Botoșani și din toată țara pentru continuarea lucrărilor aflate în desfășurare pentru asfaltarea drumurilor județene și comunale, construcția de școli și grădinițe, realizarea de dispensare medicale, aducțiuni de utilități publice și toate investițiile care au fost aprobate prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

„Dezaprobăm în mod categoric acțiunile actualului guvern al Dreptei, care din cauza luptelor interne pentru putere din cadrul PNL-USR-PLUS-UDMR au fost în stare să arunce în aer investițiile din toată țara. În goana lor nebună după funcții și privilegii, au intrat într-o cursă a șantajelor reciproce, din care au de pierdut milioanele de români, care trebuiau să beneficieze de condiții decente de viață prin creșterea accesului la drumuri asfaltate, la apă și canalizare, la curent și gaze, la școli și spitale moderne și dotate. În loc să vedem șantiere în toată țara pentru că vremea permite realizarea lucrărilor de infrastructură, în loc să dăm de lucru antreprenorilor români din domeniul construcțiilor și să generăm locuri de muncă prin păstrarea oamenilor calificați în țară, Guvernul Dreptei ne anunță că banii s-au epuizat și fiecare să se descurce cum poate”, se arată în comunicatul transmis de PSD Botoșani.

Parlamentarii social-democrați botoșăneni s-au zbătut de fiecare dată să aducă investiții în tot județul Botoșani pentru dezvoltarea comunităților locale, indiferent de culoarea politică a primarilor. În același timp în ultima guvernare a PSD, la Botoșani au fost atrase cele mai multe proiecte pentru investiții în toate comunele, orașele și municipiile, spre deosebire de actuala Putere, care prin celebra Anexă 7.03 de la bugetul pentru 2021, a dat aleșilor locali social-democrați zero lei și restul de 100% i-a împărțit între PNL-USR-PLUS și UDMR.

„Am avertizat de la începutul anului marea manipulare a Guvernului Cîțu privind investițiile și am spus de nenumărate ori că vom intra într-o epocă a austerității totale, de la venituri înghețate până la oprirea lucrărilor aprobate și începute de guvernarea PSD. Reprezentanții PNL-USR-PLUS și UDMR susțineau sus și tare că îngheață veniturile oamenilor ca să facă investiții. Am arătat când au publicat Bugetul că au subfinanțat investițiile locale prin PNDL, pentru că suma era cu 50% mai mică decât anul trecut. Acum recunosc că au mințit și ne confirmă oficial că s-au epuizat banii de investiții. Mai grav este că în același timp au stopat creșterile de salarii pentru profesori și alte categorii de salariați, au anulat majorările pentru alocațiile copiilor, au înghețat pensiile, au desființat programele de tip start-up-nation și au oprit măsurile de susținere pentru fermierii români”, au declarat social-democrații botoșăneni.

Stirea anterioara

Șezătorile Iei, marca OFSD Botoșani, au ajuns la a IV-a ediție - FOTO

Stirea Urmatoare

Marius Budăi: „Echipa de candidați la alegerile parlamentare de la PSD Botoșani susține realizarea Drumului Expres Botoșani-Suceava”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.