Alimente care îmbunătățesc funcțiile creierului

Alimente care îmbunătățesc funcțiile creierului

Ceea ce mâncăm poate influenţa inclusiv capacitatea de a gândi, de a ne concentra sau de a da randament maxim. Alimentaţia, exerciţiile sportive şi odihna sunt foarte importante pentru îmbunătăţirea funcţionalităţii cerebrale.

Tot mai des, în ultima vreme, oamenii au început să se reîntoarcă la o veche practică medicinală tradiţional chinezească, care prevenea şi trata afecţiunile prin modificări la nivelul alimentaţiei. Aşa se face că acum mii de ani în China un medic bun era considerat cel care se îngrijea de pacienţi când erau sănătoşi, ci nu atunci când se îmbolnăveau. Când apăreau şi problemele de sănătate, medicul începea tratamentul cu schimbarea alimentaţiei.Cumpărați vitamine și suplimente

Aşadar, se cunoaşte faptul că alimentaţia este extrem de importantă pentru funcţionarea optimă a organismului. Ceea ce mâncăm poate influenţa inclusiv capacitatea de a gândi, de a ne concentra sau de a da randament maxim. Alimentaţia, exerciţiile sportive şi odihna sunt foarte importante pentru îmbunătăţirea funcţionalităţii cerebrale. Astfel că Organizaţia Mondială a Sănătăţii a indicat faptul că alegerea alimentelor este foarte importantă pentru o funcţionare optimă a creierului.

Cele mai bune alimente pentru creier - proteine şi glucoză, două elemente necesare pentru o funcţionare bună a creierului

Iată, deci, alimente sănătoase pentru creier, alimente ce nu ar trebui să lipsească din dieta noastră şi mai ales din dieta zilnică a copiilor şi celor care au activitate intelectuală îndelungată şi extremă.

Creierul funcţionează bine atunci când prin fluxul sangvin circulă 25 de grame de glucoză, ne atenţionează specialistul Leigh Gibson. O banană conţine aproximativ această cantitate de glucoză, deci este printre alimentele de care creierul are nevoie cât mai des.

Poate că nu este coincidenţă de ce bunicii băgau la congelator pungi întregi de vinete coapte, asta pentru că acestea sunt foarte gustoase, dar îmbunătăţesc şi celulele cerebrale şi moleculele mesagere.

Fructele de pădure sunt surse bogate în antioxidanţi, care ajută la menţinerea memoriei şi coordonarea motorie. Nucile şi avocado, consumate alături de fructe de pădure ajută la menţinerea flexibilităţii celulelor cerebrale şi previn apariţia bolilor neurodegenerative.

Alimentele bogate în omega 3, proteine şi vitaminele B susţin memoria şi ajută la procesul de concentrare şi raţionalizare. Aşadar, consumul de somon, sardine şi ulei de in sunt surse importante în dietă pentru o funcţionare cât mai bună a creierului.

Cerealele integrale fac parte din alimentele sănătoase pentru creier, acestea conţin vitamine şi magneziu şi menţin funcţionarea capacităţilor cognitive.

Legumele cu frunze verzi sunt surse importante pentru un creier sănătos, fierul ajută să aducem mai mult oxigen în organism şi creier şi astfel îmbunătăţindu-se controlul cognitiv. Legumele precum salata, varza, broccoli şi multe altele nu trebuie să lipsească din dieta zilnică.

Iubitorii de cafea, ceai verde şi cacao trebuie să fie fericiţi, căci acestea fac parte din lista alimentelor necesare menţinerii sănătăţii creierului. Antioxidanţii din cacao fierbinte protejează celulele cerebrale de stresul oxidativ, aceştia fiind mai puternici decât cei din vinul roşu, ceaiul verde sau negru.

Cofeina ajută la îmbunătăţirea memoriei, conţine antioxidanţi şi amino acizi. Ceaiul verde are efecte neuroprotectoare, ajutând sistemul nervos să se dezvolte şi să nu fie avariat. Ciocolata amăruie are şi ea beneficii pentru creier, deoarece măreşte producţia de endorfine şi îmbunătăţeşte puterea de concentrare.

Vinul roşu şi sucul de struguri sunt două dintre cele mai benefice băuturi pentru creier, acestea îmbunătăţesc memoria de scurtă durată prin accelerarea fluxului sangvin.

Stirea anterioara

Drumul de mare viteză Botoșani – Suceava a trecut de prima Analiză Multicriterială

Stirea Urmatoare

Două mașini, implicate într-un accident rutier violent. Au fost rănite patru persoane - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.