Primești ajutor social și lucrezi la negru? Statul o să îți ia banii!

Primești ajutor social și lucrezi la negru? Statul o să îți ia banii!

Beneficiarii de ajutor social care lucreză la negru ar putea pierde banii în cazul în care sunt descoperiți că lucrează fără contract de muncă.

O propunere legislativă referitoare la modificarea şi completarea Legii nr. 416 din 18 iulie 2001, privind venitul minim garantat a fost înregistrată de curând la Senat și prevede ca beneficiarii de ajutor social identificați că lucrează fără forme legale să piardă acordarea acestuia. Pentru a se putea aplica, proiectul de act normativ are nevoie de votul Parlamentului, de promulgare și de publicare în Monitorul Oficial, notează avocatnet.ro.

Potrivit acestui proiect de act normativ, cei care lucrează ilegal și care beneficiază totuși de o formă de ajutor social prin Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat vor pierde acest drept. Această propunere de modificare a Legii venitului minim garantat a fost făcută pentru a reduce numărul celor care primesc, în mod necuvenit, ajutoare sociale. Statisticile autorităților arată că aproape 20% dintre cei care primesc acest tip de ajutor au și un serviciu pe care nu îl declară.

Proiectul depus la Senat pentru dezbatere mai prevede și alte modificări privind venitul minim garantat. De exemplu, proiectul precizează că „refuzul unui loc de muncă oferit și/sau de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională conduce la încetarea dreptului la ajutorul social”.

Stirea anterioara

Split TVA nu va mai fi obligatoriu. Doar firmele de stat, în faliment sau cu datorii vor trebui să-l aplice

Stirea Urmatoare

Doina Federovici: Măsuri pentru atragerea tinerilor specialiști din sănătate - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.