10 reguli de siguranță pentru a evita incendiile în locuințe

10 reguli de siguranță pentru a evita incendiile în locuințe

- Instalaţiile electrice de utilizare subdimensionate, defecte sau improvizate, cauza a 25% dintre incendii;
- Verificarea periodică a instalaţiilor electrice numai de către personal autorizat este una dintre cel mai importante măsuri care previne producerea de incendii;

Conform statisticilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), peste 25% dintre incendiile produse anul trecut au fost cauzate de instalații electrice de utilizare neconforme (subdimensionate, supraîncărcate, defecte sau improvizate). Incidența acestora crește pe perioada sezonului rece din cauza utilizării improprii a unor aparate de încălzire sau a folosirii unor surse de încălzire ”artizanale” (cum ar fi: radiatoare ori reșouri improvizate).

Sunt mai multe aspecte care țin de instalațiile electrice de uitilizare (interioare) cărora nu le acordăm o prea mare importanţă, din necunoaștere sau ignoranță, dar care pot duce la incidente cu urmări catastrofale, frecvent ireversibile, atunci când este vorba despre sănătatea, siguranța şi viaţa oamenilor. Ar trebui să conștientizăm că este preferabilă prevenirea producerii unor astfel de incidente, decât înlăturarea efectelor lor. O abordare preventivă, bazată pe informare, prin identificarea din timp a potenţialelor cauze de producere a unor tragedii şi eliminarea acestora, ne poate feri de pericole.

Specialiştii Delgaz Grid recomandă respectarea unui set minimal de zece reguli pentru evitarea unor incidente cu consecinţe dramatice:

- Nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
- Nu alimentaţi mai multe receptoare electrocasnice de putere mare din aceeaşi priză (circuit);
- Utilizaţi doar siguranţe calibrate la tabloul electric din locuinţă;
- Orice modificare a instalaţiei de utilizare din gospodărie poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de către personal autorizat;
- Efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei de utilizare, cu personal autorizat;
- Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
- La suplimentarea aparatelor electrice sau creșterea puterii acestora asiguraţi-vă, prin personal autorizat, că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
- Amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede; majoritatea accidentelor de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau în contact cu apa;
- Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului;
- Nu utilizaţi aparate electrice neomologate.

Dimensionarea instalaţiilor pentru majoritatea locuinţelor, la momentul construirii acestora, nu a avut în vedere utilizarea mijloacelor electrice de încălzire/producere apă caldă sau de preparare a hranei (plite, centrale termice electrice, boilere, reşouri, radiatoare, calorifere etc.).  În plus, la casele vechi, mai ales din mediul rural ( așa numitele ”case bătrânești”), instalațiile au fost dimensionate pentru un consum redus, corespunzător pentru un minim de iluminat și receptoare electrice de mică putere, disponibile în acea vreme (radio, TV, frigider). 

De aceea, la achiziţionarea unor electrocasnice în plus faţă de dotarea iniţială este obligatorie verificarea instalaţiilor pentru a determina dacă acestea pot prelua în siguranţă consumul suplimentar. Alimentarea aparatelor de încălzit prin instalaţii subdimensionate sau improvizate implică riscuri majore de producere a unor incendii, cu urmări extrem de grave asupra vieţii sau bunurilor oamenilor. Aceleaşi urmări le poate avea şi utilizarea unor aparate electrice neomologate/artizanale sau care prezintă deficienţe funcţionale. 

Instalaţiile de utilizare (interioare) se află în proprietatea consumatorilor, fiind în responsabilitatea acestora să le utilizeze corect, să  verifice şi să remedieze eventuale defecţiuni cu ajutorul specialiștilor. O deficienţă aparent minoră (contactele slăbite, comutatoare, prize sau tablouri electrice uzate) poate duce la incidente cu urmări dintre cele mai grave.

Orice intervenţie asupra instalaţiilor interioare trebuie realizată doar de către specialişti autorizaţi, care oferă garanţia respectării normelor tehnice şi de siguranţă. Solicitarea serviciilor unor „meşteri de ocazie”, chiar dacă aparent presupune costuri mai mici, implică riscul executării unor lucrări defectuoase ce pot duce la incendii cu distrugerea de bunuri materiale, rănirea sau decesul unor persoane.

Stirea anterioara

Utilizarea verzei în tratamentele externe

Stirea Urmatoare

Două mașini, implicate într-un accident rutier violent. Au fost rănite patru persoane - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.