Tone de carne stricată, confiscate din abatoarele din ţară. Nereguli la Auchan, Cora şi Carrefour

Tone de carne stricată, confiscate din abatoarele din ţară. Nereguli la Auchan, Cora şi Carrefour

Peste 12 tone de carne degradată şi depozitată necorespunzător au fost confiscate din mai multe hipermarketuri, abatoare şi pieţe din Bucureşti şi din ţară, marţi, de poliţiştii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Surse din Poliţie au declarat că au fost confiscate 12.660 de kilograme de carne în urma controalele efectuate, marţi, de poliţişti din cadrul IGPR în mai multe pieţe, abatoare sau hipermarketuri din Bucureşti şi din ţară, notează Mediafax.

Printre hipermarketurile unde poliţiştii, împreună cu inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, au descoperit nereguli în ceea ce priveşte calitatea mai multor alimente comercializate se află şi Auchan, Cora şi Carrefour.

În urma controalelor efectuate marţi au fost constatate 123 de infracţiuni (30 de evaziune fiscală, 42 de infracţiuni de contrafacere) cu un prejudiciu de peste 6,5 milioane de lei. De asemenea, s-au dat sancţiuni contravenţionale în cuantum de 1.073.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 205.460 de lei.

Conform surselor citate, în cele mai multe cazuri carnea era degradată şi depozitată necorespunzător. Astfel, în cazul unui abator din Giurgiu carnea expirată, refuzată de comercianţi, era amestecată cu o cantitate mică de carne proaspătă şi scoasă din nou la vânzare. Poliţiştii au găsit aici patru tone de carne degradată ţinute în spaţii frigorifice neautorizate şi două tone de carne depozitate într-o autoutilitară.

Sursele din Poliţie au mai precizat şi că în abatorul din Giurgiu lucrau 11 persoane fără forme legale. De asemenea, în cursul zilei de marţi, în locaţia din Giurgiu au fost sacrificate 32 de vite pentru care nu existau documente de provenienţă (paşaport pentru animal, crotalii de identificare sau documente sanitar veterinare).

Poliţiştii au mai găsit la abatorul respectiv 11 bovine vii fără crotalii de identificare şi alte 53 de animale (opt ovine şi 45 de bovine) fără documente de identificare.

Stirea anterioara

Fermierii, din nou la mâna APIA. Problemele cu softul prin care se plătesc subvenţiile nu s-au încheiat

Stirea Urmatoare

Deputatul Marius Budăi a explicat la DC News cum a eliminat pragul la pensii, de 9,4% din PIB, pus în PNRR de către PNL și USR. Au fost implicate și sindicatele europene

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.