Amenzi în valoare de 181.000 lei aplicate de reprezentanții ISU în județ în luna decembrie

Amenzi în valoare de 181.000 lei aplicate de reprezentanții ISU în județ în luna decembrie

În luna decembrie, inspectorii de prevenire au intensificat acțiunile de control în cluburi, supermagazine, unități de cult, de alimentație publică, de turism și agrement din județ. Reprezentanții ISU Botoșani au în atenție respectarea condițiilor de securitate la incendiu, dar și modul de exploatare a mijloacelor de încălzire. 

Verificările vizează și unitățile care organizează evenimente cu prilejul Revelionului, ținând cont de faptul că acestea vor găzdui un număr mare de persoane. Pe timpul celor 91 de acțiuni de îndrumare și control desfășurate până la data 30 decembrue 2023, au fost constatate 173 de nereguli, fiind aplicate 173 de sancțiuni contravenționale din care 32 de amenzi în cuantum de 181.000 de lei.

Cele mai frecvente nereguli constatate se referă la:
-exploatarea instalațiilor electrice cu deficiențe sau improvizații;
-folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire cu defecţiuni, improvizaţii sau în condiţii care nu asigură protecţia la foc, potrivit reglementărilor tehnice, faţă de materialele şi substanţele combustibile din spaţiul în care sunt utilizate;
-neverificarea stingătoarelor din dotare;
-reducerea dimensiunilor căilor de evacuare, încuierea ori blocarea uşilor sau a altor căi destinate evacuării ori nefuncţionarea iluminatului de siguranţă;
-nerespectarea instrucţiunilor care reglementează amplasarea, păstrarea şi utilizarea gazelor naturale sau a gazelor petroliere lichefiate;
-funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu.

Aceste acțiuni vor fi continuate și în zilele următoare, vizate fiind unitățile de turism și agrement.

În această perioadă, organizatorii petrecerilor de Revelion trebuie să aibă în vedere următoarele:
-să respecte capacitatea maximă de persoane în spațiul în care se desfășoară evenimentul;
-să asigure funcționarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor din dotarea spațiului respectiv;
-să respecte prevederile legale referioare la interzicerea fumatului în toate spațiile publice închise; 
-să instruiască personalul cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor și a celui care asigură intervenția la locul de muncă;
-să asigure măsurile de evacuare a participanților în cazul producerii unei situații de urgență.

Stirea anterioara

Casele a trei familii din județ în pericol după incendii izbucnite la coșurile de fum

Stirea Urmatoare

Alegeri prezidențiale, Turul I: Prezența la ora 16:00 în județul Botoșani se păstrează sub procentul național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.