Atenţie, s-a schimbat legea! Amendă sau muncă în folosul comunităţii, dacă faci acest lucru

Atenţie, s-a schimbat legea! Amendă sau muncă în folosul comunităţii, dacă faci acest lucru

Românii petrecăreţi pot lua amenzi usturătoare şi sunt pasibili chiar de muncă în folosul comunităţii, dacă îşi deranjeză vecinii, iar aceştia anunţă Poliţia că orele de odihnă nu sunt respectate.

Acum, după ce legea s-a schimbat şi amenzile s-au dublat, românii pot fi amendaţi cu sume care ajung până la 3.000 de lei, dacă vecinii se plâng la autorităţi că nu au fost respectate orele de odihnă şi este gălăgie, potrivit impact.ro.

Astfel, după ce Legea 61/1991 a suferit modificări și completări, la art. 2, pct. 26), este scris că tulburarea liniștii locatarilor între orele 22.00-08.00 și 13.00-14.00, de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora să fie sancționată cu 500-1500 de lei. Astăzi însă, după modificare, suma variază de la 2000-3000 de lei.

Muncă în folosul comunităţii, pentru românii neînţelegători
În plus, pentru cei neînţelegători, care repetă această faptă într-un interval de 24 de ore, ei pot fi pedepsiţi cu o amendă mai mare, ori cu muncă în folosul comunităţii, se mai arată în legea amintită.

Este vorba despre amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei sau prestarea a 70-120 de ore de activități în folosul comunității ori amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei sau prestarea a 100-150 de ore de activități în folosul comunității.

Stirea anterioara

Pompierii solicitați pentru evacuarea apei din subsolul unui bloc din Botoșani

Stirea Urmatoare

Alexandra Huțu, deputat PSD și candidat pentru Senat despre soluțiile deja identificate din 2022 pentru reluarea investiției Barajului Vârfu Câmpului

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.