Ce restricţii intră în vigoare astăzi şi ce pățesc cei care nu respectă regulile
Ordonanţa militară adoptată aseară prevede o serie de recomandări adresate populaţiei, dar şi restricţii. Cei care vor ieşi din casă noaptea, fără un un motiv întemeiat şi fără o declaraţie pe proprie răspundere pot fi amendaţi şi cu 5.000 de lei.
Regulile sunt valabile pe perioada stării de urgenţă, decretată de preşedintele României, în data de 16 martie, pentru o perioadă de 30 de zile. Doar grupuri de maxim 3 persoane, în afara casei Prima dintre restricţii se referă la circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, care va fi permisă, de la data publicării ordonanţei militare în Monitorul Oficial, numai pentru grupuri de maxim 3 persoane, dacă ele nu locuiesc împreună.
Reprezentanţii Poliției, Jandarmeriei şi Poliției Locale sunt cei care vor verifica respectarea acestei reguli. Cel mai probabil, persoanele care circulă în grup vor fi legitimate, pentru a se vedea dacă locuiesc la aceeaşi adresă.
Cei care nu respectă „regula de 3” pot fi amendaţi cu sume cuprinse între 100 și 5.000 de lei, conform OUG 1/2009 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență.
Prin ordonanţa militară se recomandă populaţie să nu iasă din casă în intervalul orar 06.00 – 22.00, decât pentru:
deplasare în interes profesional, atunci când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță
deplasare pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale
deplasare pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță
deplasare din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie
deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice
Cei care nu respectă această recomandare nu vor putea fi însă sancţionaţi în niciun fel pentru că, spun surse juridice, „recomandarea, din punct de vedere legislativ, nu există ca normă. Într-o lege nu trebuie să existe niciodată recomandări, ci doar obligaţii, pentru că, dacă nu există obligaţia, nu poate exista nici sancţiunea.”
Amenzi pentru cei care ies din case noaptea
Sancţiuni pot primi, în schimb, cei care ies din casă în intervalul orar 22.00 – 06.00, când ordonanţa militară permite circulaţia persoanelor în afara locuinței/gospodăriei doar pentru motivele mai sus enumerate.
Verificările pe stradă în timpul nopţii vor fi făcute de polițişti, jandarmi şi de cei de la Poliţia Locală, iar cetăţenii trebuie să prezinte legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil, în care justifice motivul deplasării.
Restricţia de circulaţie pe timp de noapte se aplică de mâine, 23 martie, de la ora 22:00, iar cei care nu respectă regula pot primi amenzi între 100 şi 5.000 de lei.
Sancţiuni şi pentru nunţi cu mai mult de 8 invitaţi
Noua ordonanţă militară prevede că se pot oficia acte liturgice/religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări), la care pot participa însă maximum 8 persoane.
Sunt abilitate să asigure aplicarea şi respectarea acestei măsuri Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția Locală și conducătorii autorităților administrației publice locale.
Cei care încalcă regula pot fi sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 100 şi 5.000 lei, dar, ca persoană juridică, o amendă cuprinsă între 1.000 şi 70.000 de lei ar putea primi şi biserica ce a găzduit evenimentul.
Amenzi pentru mall-uri şi cabinetele stomatologice
Din această seară, de la ora 22:00, se suspendă temporar activitatea în cabinetele de medicină dentară, nemaifiind permise decât intervențiile stomatologice de urgență.
Tot de azi se vor închide mall-urile şi toate complexele comerciale din România, cu excepția acelor magazine care vând produse alimentare, veterinare sau farmaceutice și a serviciilor de curățătorie.
Poliția, Jandarmeria, Poliția Locală, ANAF, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și conducătorii autorităților administrației publice locale vor face verificări, iar persoanele juridice care nu se conformează pot fi amendate cu sume cuprinse între 1.000 şi 70.000 lei.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.