Festivalul-concurs „O, ce veste minunată” ediția 2024, și-a desemnat câștigătorii
Reguli care trebuie respectate pentru a slăbi rapid și sănătos
Zeci de diete, informatii despre cum sa ne alimentam sanatos si alte „nebunii”, pentru a scapa de kilogramele in plus. Explicatia insa este mai simpla decat pare, doar sa avem vointa sa o aplicam in practica. Specialistii americani de la Universitatea Loyola au stabilit ca in topul preferintelor de la inceput de an este slabirea, dar numai 20 la suta dintre cei care isi doresc acest lucru reusesc sa slabeasca. Deseori, motivul nu se ascunde in anumite probleme de sanatate sau doar in lipsa vointei, ci in mare parte in modul de viata defectuos. De aceasta nici nu putem slabi ori punem foarte repede inapoi cele doua kilograme date jos. De fapt, exista cateva reguli pe care, odata ce le urmam, putem sa slabim.
Calcularea numarului de calorii. Oricat ar parea de ciudat, dar majoritatea subestimeaza numarul acestora. Exista chiar teorii conform carora n-ar trebui sa ne ghidam dupa numarul caloriilor cand vrem sa slabim. Nu este adevarat. Asa cred eu, dar si alti zeci de specialisti, care combat aceasta idee. Daca vrei sa slabesti nu trebuie sa consumi mai mult de 1800-2000 de calorii zilnic. În general, in medie sunt consumate 2500 calorii zilnic. Dar gustarile dese si preparatele calorice intre aceste mese trec „neobservate” la noi in stomac, si duc la depasirea mediei calorice. O solutie ar fi sa inscriem tot ce mancam. Sa studiem etichetele cu numarul de calorii inscrise pe ele. si desigur, mare atentie la dimensiunea portiilor pe care le consumam in timpul meselor principale.
Activitatea fizica. Deseori, credem ca o plimbare pe jos poate face minuni. si da si nu. Depinde de cati pasi facem. Zece mii de pasi pe zi te pot scapa de cel putin jumatate de kilogram pe saptamana. Or, daca te-ai apucat de slabit, trebuie sa faci cel putin trei antrenamente saptamanal a cate 30 de minute, dar acestea sa fie suficient de intensive, astfel ca pulsul inimii pe minut, pe care poti sa-l masori chiar singurica, sa depaseasca 130-140 de batai.
Regim alimentar conform unui orar bine stabilit. Un documentar BBC pe care il recomand, in traducere ar fi „Slabim fara sa ne infometam”, demonstreaza ca un regim alimentar haotic duce la ingrasare. Micul dejun trebuie sa devina o traditie pentru cei care isi doresc sa slabeasca, iar o concluzie ar fi ca intre gustari si mesele principale n-ar trebui sa treaca mai mult de trei ore. Daca nu pare destul de convingator, va mai pot spune- cu cat ne infometam mai tare, cu atat mancam mai mult.
Un somn bun. Specialistii spun ca persoanele care dorm mai putin de 6 ore au un nivel ridicat de grelina, un hormon care mareste apetitul, dar care stimuleaza un alt hormon, cortizolul – hormonul stresului. Asa ca dorinta de a manca produse hiper calorice se acutizeaza pe masura lipsei unui somn adecvat. Acum, rumegam impreuna acesta informatie, pentru a trece la actiune.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.