Atenţie: Prima zi de şcoală nu este liberă pentru părinţi!
Mulţi părinţi se întreabă dacă au liber luni, 11 septembrie, în prima zi de şcoală, mai ales că în anii trecuţi tot s-a discutat acest subiect. Însă, realitatea.net vă reaminteşte că prima zi de şcoală NU este zi liberă pentru părinţi.
A existat o iniţiativă legislativă care presupunea că părinţii au liber în prima zi de şcoală, însă aceasta a fost respinsă definitiv de Camera Deputaţilor cu 237 de voturi în martie 2016.
Deputaţii au precizat atunci că proiectul legislativ a fost respins întrucât ar provoca haos pentru că şi cadrele didactice sunt părinţi şi nu ar mai participa la festivităţile de deschidere a anului şcolar.
Aşadar, prima zi a anului şcolar 2017 - 2018, ziua de 11 septembrie, rămâne zi lucrătoare pentru părinţi.
Propunerea legislativă pentru declararea primei zile de şcoală ca zi liberă a fost înaintată în 2014. În martie 2014 propunerea a fost adoptată de Senat, iar în aprilie a primit aviz favorabil de la Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi.
Propunerea a primit însă raport de respingere în iunie 2015 de la Comisia pentru muncă şi protecţie socială, dar şi de la Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport.
În iunie 2015 a fost înscrisă din nou pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor. Aceştia au votat pe 9 martie 2016 încetarea procedurii legislative prin respingere definitivă.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.