Legea prevede sanctiuni aspre pentru cadrele didactice care supun elevii la rele tratamente, insa putini parinti stiu cum isi pot proteja copiii in cazul in care acestia sunt jigniti, batuti sau nedreptatiti in mod repetat de invatatori sau profesori.

In presa apar din cand in cand asemenea cazuri, dar cu siguranta ele sunt mult mai multe. Actualul cadru legal a fost stabilit la finalul anului 2013, cand a fost modificata legea din 2004, fiind introdus la interdictii tratamentul degradant la care ar putea fi supusi copiii in timpul orelor.

Teoretic, incepand din acel moment, cadrelor didactice li s-a interzis sa dea copiii afara din clasa, sa ii trimita la colt, sa ii insulte sau sa ii jigneasca, in caz contrar riscand amenzi cuprinse intre 1.000 si 2.500 de lei pentru tratament degradant in scoala.

Ce probe pot fi aduse si cum se poate ajunge la sanctiuni in asemenea situatii?

Pentru dovedirea faptelor de abuz, se pot folosi urmatoarelor mijloace de proba:

·    declaratia copilului, indiferent de varsta acestuia (daca a implinit 10 ani, ascultarea copilului este obligatorie in toate cauzele administrative sau penale conform art. 264 Cod Procedura Civila).

·    efectuarea unui raport psihologic pentru a evalua cat de puternic a fost copilul marcat de atitudinea si masurile cadrului didactic, daca i-a fost pusa in pericol dezvoltarea psihologica si fizica etc. Raportul poate fi intocmit de reprezentanti ai autoritatii tutelare, dar si de psihologi ai ONG-urilor din servicii acreditate.

·    orice proba video, audio, email, postare pe retelele de socializare, declaratiile celorlati copii, ale parintilor ori ale altor cadre didactice sau personalului auxiliar din scoala.

Ce trebuie sa faca parintii astfel incat problema in cauza sa se rezolve in favoarea copilului lor, fara a se ajunge pana la schimbarea scolii in care invata?

Parintii trebuie sa sesizeze autoritatile cu privire la abuzul comis asupra copilului lor. Dincolo de necesitatea sanctionarii agresorului si eliminarii lui din sistemul de invatamant, evident in functie de gravitatea situatiei, demersurile parintelui sunt utile si pe viitor, putand contribui la prevenirea unor fapte similare din partea persoanei vizate si a altor cadre didactice.

Principiul interesului superior al copilului trebuie interpretat si aplicat in acest caz in sensul ca nu copilul ar trebui sa-si schimbe scoala, ci cadrul didactic vizat ar trebui suspendat pana la clarificarea situatiei.

Este vorba despre acordarea prezumtiei de adevar declaratiilor copilului, pana la clarificarea abuzului, si nu doar adultului, asa cum se intampla de cele mai multe ori in Romania.

Abuzul, ca fenomen psihologic, exercitat de adult asupra copilului, nu se termina in momentul in care abuzatorul nu mai este in apropierea fizica a copilului. Situatia abuziva/traumatica experimentata de copil trebuie integrata in povestea lui de viata.

Inainte de abuz/trauma copilul poseda niste scheme despre el (concept de sine) si niste scheme despre ceilalti (ex. sunt disponibili, sunt de incredere). Abuzul schimba aceste scheme, „ceva este in neregula cu mine de mi s-a intamplat asta" si "ceilalti sunt periculosi".

Astfel, este foarte important sa existe o forma de interventie psihologica menita sa-l ajute pe copil sa integreze experienta traumatica in istoria lui de viata si sa se aduca, schemele despre sine si despre ceilalti, la un nivel cat mai adaptativ.

Pentru a facilita acest proces terapeutic este nevoie ca abuzatorul sa-si recunoasca fapta si sa ceara iertare, autoritatea publica in incinta careia s-a produs abuzul sa incrimineze public cele intamplate si sa sanctioneze agresorul. Simplul transfer al copilului la alta scoala nu rezolva si cicatricile psihologice. Sursa: ziare.com