Val de căldură după un weekend cu frig şi ploi. Unde se aşteaptă 29 de grade Celsius

Val de căldură după un weekend cu frig şi ploi. Unde se aşteaptă 29 de grade Celsius

Vremea a oscilat în ultima perioadă, am avut când zile senine, de primăvară, când temperaturi scăzute și precipitații. Meteorologii spun că situația se schimbă și în următoarele zile vom avea parte de temperaturi ridicate, ca de mijlocul verii.

Maximele vor trece frecvent de 20 de grade, iar în sud se vor atinge 29 de grade la umbră, anunță ANM. Chiar și așa, din când în când vom avea parte de ploi.

Astăzi, ploile vor traversa toată țara, iar în zona montană înaltă vor mai fi precipitatii mixte.

Marți vom avea temperaturi potrivite pentru luna iulie, susțin meteorologii. Vor fi peste 20 de grade în toată țara, iar în sud se vor atinge 29 de grade.

Vremea se încălzește, deși încă timid. Chiar dacă cresc temperaturile, încă vom rămâne cu o vreme mai rece decât în mod obișnuit astăzi, cu maxime între 15 și cel mult 21-22 de grade în extremitatea de sud. În mod normal ar trebui să avem între 20 și 24 de grade la nivelul țării în această perioadă.

Mâine, procesul de încălzire continuă, ne apropiem de normal, cel puțin în partea de sud-est, în nord-vest, cu maxime de 23 de grade, dar procesul de încălzire se intensifică la începutul săptămânii viitoare. Vorbim despre un transport de aer cald din sudul continentului, dinspre nordul Africii, motiv pentru care marți ar trebui să avem cea mai caldă zi din săptămâna viitoare, cu maxime de 27, 28, posibil 29 de grade. Dacă vor mai fi fluctuații, vor fi în norme.

Acest val de aer cald aduce și umiditate din zona Mediteranei. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, vijelie și posibil grindină, avertizează meteorologii.

La munte, temperaturile rămân modeste, iar în masivele vestice va ploua. Local se vor strânge cantități mari de apă și vor fi condiții de grindină. La altitudini mari, de peste 1800 de metri, precipitațiile vor fi mixte.

Stirea anterioara

Ce să știi înainte de a începe o cură de detoxifiere

Stirea Urmatoare

Tânăr ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu mașina la Răchiți

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.