După furtuni și vijelii, vremea se schimbă. Vine din nou canicula

După furtuni și vijelii, vremea se schimbă. Vine din nou canicula

După vremea ploioasă și cu vijelii din ultimele zile, ANM anunță că revine canicula în România în acest weekend. Temperaturile vor depăși din nou 35 de grade Celsius.

Prognoza meteo ANM. După furtuni și vijelii, vremea se schimbă. Vine din nou canicula
Canicula revine cu intensitate după câteva zile cu temperaturi mai plăcute, anunță ANM. Meteorologii avertizează că disconfortul termic va crește semnificativ, inclusiv în București.

Se așteaptă ca, în weekend, canicula să se instaureze din nou, cu temperaturi care vor atinge până la 37 de grade Celsius.

„Vremea devine din ce în ce mai frumoasă în acest weekend, dar și din ce în ce mai caldă, astfel că sâmbătă vom avea temperaturi de peste 30 de grade Celsius în partea de vest și de sud a teritoriului, iar duminică temperaturile vor fi și mai ridicate de atât, vor depăși pragul caniculei și vor fi între 35 și 37 de grade Celsius în partea de vest și de sud a țării, astfel încât disconfortul termic va fi din ce în ce mai accentuat, deși nu vor mai fi ploi decât vineri în jumătatea de est a teritoriului. Vom mai avea averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și chiar cantități de apă mai însemnate”, a explicat Alina Șerban, meteorolog ANM, la Antena 3 CNN.

Meteorologul a mai adăugat că și în Capitală se va încălzi treptat. Ea a spus că vineri mai sunt nori și condiții de averse, iar, în weekend, vremea se va încălzi treptat și va deveni caniculară. Disconfortul termic va fi din ce în ce mai accentuat, a mai adăugat meteorologul.

Luni va fi cea mai caldă zi a perioadei
ANM anunță caniculă în zilele următoare, cu temperaturi de până la 36 de grade, a declarat vineri Florinela Georgescu. Specialistul ANM a explicat că, începând de astăzi, temperaturile vor începe să crească din nou.

Se așteaptă ca astăzi și mâine, în Oltenia, să se înregistreze temperaturi de 33-34 de grade, iar în București, maximele vor atinge 31-32 de grade.

De asemenea, duminică, vremea se va încălzi în toată țara, fiind caniculară în regiunile vestice și sudice, cu temperaturi de 35-36 de grade. În celelalte zone, se vor înregistra valori de 28-30 de grade.

Pe parcursul nopților, temperaturile minime nu vor depăși 20 de grade, dar de duminică seară se estimează o posibilă creștere a acestora.

Luni, va fi probabil cea mai caldă zi a perioadei, cu maxime de 38 de grade în sud-vestul Munteniei și Oltenia, iar nopțile ar putea deveni mai călduroase.

De asemenea, se preconizează o ușoară scădere a temperaturii până la mijlocul săptămânii viitoare, însă în general, temperaturile vor rămâne peste media obișnuită pentru această perioadă a anului.

Stirea anterioara

Alimente care te ajută să trăiești mai mult

Stirea Urmatoare

Bonul fiscal nu mai e obligatoriu la tranzacțiile cu cardul. Legea a intrat în vigoare

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.